Uniunea Europeana este o organizatie a tarilor europene dedicata cresterii integrarii economice si intarirea cooperarii inre state. Uniunea Europeana are sediul in Bruxelles, Belgia.
Uniunea Europeana a fost infintata oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recenta organizatie de cooperare europeana care a inceput cu Comunitatea Europeana de Carbune si Otel din 1951 care a devenit Comunitatea Europeana in 1967. Membrii acestei organizatii au fost: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia si Spania. In 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul Uniunii Europene (care a mai fost numit si Tratatul Maastricht). Acesta a transformat Comunitatea Europeana in Uniunea Europeana.In 1994 Austria, Suedia si Finlanda au intrat si ele astfel numarul total de membrii a ajuns la 15.
Uniunea Europeana are mai multe obiective. In special ea munceste pentru a promova si extinde cooperarea intre membrii in unele regiuni, inclusiv in probleme economice, sociale si legate de comert, politica externa, securitate si probleme judiciare. Alt obiectiv major a fost implementarea Uniunii Economice si Monetare (UEM), care a stabilit o singura moneda pentru membrii UE. In afara de UEM, progresul spre aceste obiective e lent. Abilitatea Uniunii Europeane de a-si atinge obiectivele a fost limitata de neintelegeri intre statele membre, probleme economice si politice externe si presiune din partea noilor democratii est europene de a deveni membre.
CREAREA UNIUNII EUROPENE
La sfarsitul anilor ’80, schimbarile politice a facut ca Comunitatea Europeana sa cresca cooperarea si integrarea. Odata cu prabusirea comunismului in Europa de Est, statele ex-comuniste au cerut Comunitatii Europene sprijin politic si economic. CE a hotarat sa ajute multe din aceste tari dar sa nu le primeasca imediat ca membre. O exceptie a constituit-o Germania de Est care a fost integrata automat o data cu reunificarea Germaniei.
Datorita acestor schimbari rapide Germania de Vest si Franta au cerut o conferinta intraguvernamentala pentru a cauta o mai mare unitate. O conferinta intraguvernamentala este o intalnire intre membrii, prin care se incepe procesul schimbarii tratatelor Comunitatii Europene. O alta astfel de sedinta a avut loc in 1989 pentru a pregati un program si o structura pentru uniunea monetara, prin care membrii ar trebui sa adopte o singura moneda. Primul Ministru britanic Margaret Thatcher s-a opus acestei unitati, dar in 1990 John Major a devenit prim ministru si a adoptat o pozitie mai toleranta in legatura cu unitatea europeana. Aceste conferinte au inceput munca la o serie de intelegeri care au devenit Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene a creat Uniunea Europeana si a avut intentia de a extinde integrarea politica, economica si sociala dintre statele membre. Dupa discutii lungi a fost acceptat de catre Consiliul European la Maastricht, Olanda, in decembrie 1991. Astfel scopul principal al Uniunii Europene va fi Uniunea Economica si Monetara (UEM). Sub UEM membrii UE trebuie sa adopte o singura moneda pana in 1999. Tratatul Maastricht desemeana impunea niste criterii stricte pe care statele membre trebuiau sa le indeplineasca inainte de a intra in UEM. De asemenea tratatul a creat noi structurii proiectate pentru a crea politici de securitate si straine mai integrate si pentru a incuraja o cooperarea mai mare intre guverne in ceea ce priveste chestiuni judiciare si legate de politie. Statele membre au acordat organelor de guvernare ale Uniunii Europene mai multa autoritate in anumite domenii, inclusiv cele legate de mediu, sanatate, educatie si protectia consumatorului. Noul tratat a starnit multa opozititie si ingrijorare din partea cetatenilor UE. Multi oameni erau ingrijorati din pricina UEM care ar inlocui monedele nationale cu o singura moneda europeana. Marea Britanie a refuzat sa accepte o parte din elementele tratatului si astfel ea nu va face parte din UEM si nu va participa la Capitolul Social, un articorl din Tratatul Maastricht care subliniaza obiective in politica sociala si cea legata de angajati. Alegatorii danezi au refuzat ratificarea printr-un referendum, in timp ce alegatorii francezi au fost in favoarea Tratatului printr-o mica majoritate. Germania a fost o provocare deoarece functia de membru in UE incalca Constitutia. Intr-o sedinta de urgenta a Consiliului European Danemarca a refuzat mai multe articole ale Tratatului. Din pricina acestor intarzieri UE n-a fost inaugurata oficial decat abia in noiembrie 1993.
Reactiile populare impotriva unor aspecte si consecinte ale Tratatului Maastricht a dus la o alta conferinta intraguvernamentala care a inceput in martie 1996. Aceasta conferinta a produs Tratatul de la Amsterdam care revizuia Tratatul Maastricht si alte documente de baza ale UE. Aceste schimbari aveau rolul de a face Uniunea Europeana mai atractiva oamenilor de rand.
Tratatul de la Amsterdam cerea membrilor sa coopereze in creearea de slujbe pe tot teritoriul Europei, protejarea mediului, imbunatatirea sanatatii publice si respectarea drepturilor consumatorilor. In plus, Tratatul oferea indepartarea barierelor de a calatori si imigra intre statele membre cu exceptia Mari Britani, Irlandei si Danermarca. Deasemenea Tratatul dadea posibilitatea admiterii statelor Est Europene ca membre. Tratatul a fost semnat de membrii UE la 2 octombrie 1997.
UNIUNEA MONETARĂ
Incercarea Uniunii Europene de a crea o singura moneda pentru Europa, cum se spunea si in Tratatul Maastricht, a fost controversata de la inceput. De exemplu unele tari europene, cum a fost Marea Britanie, s-au temut ca acest lucru le va ameninta identitatea nationala si autoritatea guvernului. In ciuda acestor temeri multe state membre au incercat sa indeplineasca obiectivele economice necesare unei monezi unice:
1. rata de inflatie a unei tari sa nu fie cu 1,5 mai mare decat media primelor 3 tari cu inflatia cea mai mica.
2. deficitul bugetului unei tari sa nu depaseasca 3 la suta din PIB si datoria guvernului sa nu depaseasca 60 la suta.
3. dobanda pe termen lung a unei tari sa nu fie cu 2 la suta mai mare decat media primelor trei tari cu dobanda cea mai mica
4. o tara nu trebuie sa devalorizeze moneda fata de moneda altei tari membre UE cu cel putin 2 ani inainte de UEM.
Majoritatea tarilor au gasit a fi foarte greu satisfacerea tuturor criterilor. Masurile de a reduce inflatia si dobanzile mari au dus la cresterea somajului, in timp ce eforturile de a controla deficitele guvernamentale foarte des au dus la cresterea taxelor.
Cum termenul limita pentru UEM se apropia neintelegerile cu privire la conditile limita pentru a participa cresteau. Cu toate acestea UE a decis in mai 1998 sa adopte o moneda unica (euro) pentru 11 din cele 15 tari membre incepand cu 1 ianuarie 1999. Aceasta hotarare a creat deasemenea si Banca Centrala Europeana care trebuie sa se ocupe de noua moneda si de politica monetara a UE. Tarile care au adoptat euro-ul au fost: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Irlanda, Luxembourg, Olanda, Spania si Portugalia.
Marea Britanie, Suedia si Danemarca satisfaceau conditile pentru a se alatura adoptiei monedei unice dar s-au decis sa nu participe. Grecia spera sa faca parte dar nu indeplinea conditiile necesare. La 1 ianuarie 1999 cele 11 tari au inceput sa foloseasca euro pentru transferuri electronice de bani si conturi dar in acelasi timp foloseau si moneda proprie pentru alte scopuri. In 2002 Banca Centrala Europeana va incepe sa scoata monezile si bancnotele euro.
EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE
Pana in 1995 toate tarile ex-comuniste au cerut sa fie membre UE. Insa UE era ingrijorata de stabilitatea institutilor europene in aceste tari si tranzitia lor la economia de piata. Tarile din Europa de Est aveau economiile mult mai putin dezvoltate decat cele din Europa de Vest, care fac intrarea lor in UE dificila. Extinderea ar necesita o reevaluare a programelor UE. Statele mai bogate se temeau ca vor fi nevoite sa bage mai multi bani in fondurile UE in timp ce tarile mai sarace se temeau ca partea lor din fondurile alocate de UE pentru agricultura si dezvoltare regionala ar fi puternic afectate.
In ciuda acestor griji, in 1997 UE a fost de acord ca situatia economica si politica din tari ca: Cehia, Polonia, Estonia, Ungaria si Slovenia este in asa fel incat negocierile pentru aderare pot sa inceapa iar statutul de membru sa vina dupa 2000. Celelalte tari Est Europene au fost puse pe un indefinit stand-by. Dar comertul dintre est si vest si-a dat drumul dupa 1990, tarile din vest incepand sa investeasca in acestea iar UE dandu-le ajutor. UE si tari individuale au format legaturi si au semnat acorduri formale pentru cooperari politice si culturale. UE a mai fost de acord in 1998 sa inceapa negocierile pentru statutul de membru cu Cipru; in acelasi timp a suspendat cererea Turciei din pricina ingrijorarilor cu privire la drepturile omului si a opozitiei Greciei.
VIITORUL UNIUNII EUROPENE
UE a parcurs un drum lung din 1951. Numarul tarilor membre a crescut la 15 si poate creste pana la 21 pana in 2010. A creat un corp comun de legi, practici si politici si un nivel de cooperarea intre membrii foarte mare. Progresul sau insa n-a fost constant, periode de activitate au fost despartite de multi ani de somnolenta. Acest lucru de datoreaza in special din pricina a doua debateri care au fost aduse mai aproape odata cu propunerea integrarii tarilor din Europa de Est. Prima este de a da prioritate “adancirii” sau “largirii” uniunii, adica de a se concentra asupra integrarii actualilor membrii mai mult sau de a integrarii altor noi. A doua chestiune este supranationalismul impotriva interguvernalismului. Cu toate ca supranationalismul a fost acceptat guvernele nationle n-au vrut sa cedeze controlul organelor UE asupra unor domenii politice sensibile cum ar fi politica externa si sistemul judiciar.
Cea mai imediata provocare pe care UE trebuie sa o infrunte este succesul monedei unice, dar in mare parte viitorul euro-ului depinde in cat de acceptabil se dovedeste a fi institutiilor financiare si pietelor lumii. Pe termen lung extinderea in est ar trebui sa imbunatateasca viitorul monedei prin extinderea pietei unice si prin stimularea cresterii economiei si a comertului.
